Liceul Tehnologic Edmond
Nicolau pe podium
!

În data  de 22 mai 2024, Liceul Tehnologic Edmond Nicolau a participat la Festivalul Peștelui și Fructelor de Mare, ediția a VII-a, desfășurat în Mamaia, Constanța. Evenimentul, renumit pentru promovarea artei culinare și a deliciilor marine, a adus laolaltă tineri talentați și profesioniști din domeniul gastronomiei.

 Elevii clasei a XI-a C, Mazilu Marinela și Casim Alexandru, coordonați  de  doamna profesor Topor Antoneta au demonstrat abilități culinare de excepție, realizând trei preparate cu un grad înalt de dificultate. Talentul și dedicarea lor au fost evidente în fiecare detaliu al prezentării și gustului preparatelor, evidențiind o adevărată pasiune pentru arta culinară. Eforturile lor au fost răsplătite cu Premiul II, o recunoaștere binemeritată a muncii și talentului lor.

 Participarea lor la acest eveniment a fost posibilă datorită sprijinului oferit de sponsorul oficial al evenimentului, Cherhanaua Peștele Dunării din Brăila. Mulțumim juriului format din maeștri ai artei culinare pentru susținerea și încrederea acordate. Aprecierea și feedback-ul lor valoros au fost o motivație suplimentară pentru elevi, încurajându-i să își perfecționeze abilitățile și să continue pe acest drum al excelenței culinare.

De asemenea, mulțumim organizatorilor evenimentului, în special domnului Hanes Gheorghe de la Hotel Dorna din Mamaia, pentru organizarea impecabilă și pentru oportunitatea oferită tinerilor talentați de a se afirma și de a învăța din această experiență.

Participarea la Festivalul Peștelui și Fructelor de Mare din Mamaia a reprezentat nu doar o competiție, ci și o oportunitate de creștere și de dezvoltare pentru elevii Liceului Tehnologic Edmond Nicolau. Suntem mândri de realizările lor și le urăm succes în continuare!

 

Categorii: CONCURSURI